gadget

10 pași spre o ”relație sănătoasă” cu gadget-urile

Realitatea în care trăim face intercomunicarea umană tot mai dificilă și nedorită chiar în prezența ecranelor de la gadget-uri. Desigur, soluția cea mai bună a acestei probleme ar fi deconectarea completă, dar pe cât de bine sună, pe atât de nepopulară și nedorită este această propunere.

Cu toții sesizăm că avem nevoie să utilizăm mai puțin tehnologiile, mai ales când stăm chiar în fața ecranelor. Cum totuși creăm o relație sănătoasă cu tehnologiile? Noțiunea de a ”divorța” de gadget-urile noastre este chiar terifiantă pentru unii, iar ideea de o detoxifiere digitală sună ca o pedeapsă.

Ca părinți, suntem la curent că copiii petrec prea mult timp în fața ecranelor. Acest lucru nu mai are nevoie de statistici sau oricare alte dovezi. Părinții sunt cei care afirmă că: “Singurul lucru pe care fiul meu dorește să-l facă cu prietenii este jocul video” sau “Cum îmi fac copilul să nu se mai joace Minecraft?” Copiii încep a cere telefoane mobile, pentru că prietenii au unul. Ecranele sunt ceva cu care ne luptăm pentru că sunt o parte atât de importantă a culturii noastre. Noi le folosim. Copiii noștri le vor folosi. Ei strigă isteric atunci când nu le dai telefonul, dar oare cum am reacționa noi dacă cineva ne-ar lua smartphone-ul din mâini?

Viața fără ecrane e la fel de greu de imaginat. În loc să ne detoxifiem digital timp de o zi, ca apoi să revenim la vechile obiceiuri, ar fi mai bine dacă am discuta constant cu copiii despre însemnătatea și riscurile tehnologiei. Efortul depus împreună pentru a nu petrece atât de mult timp la calculator este unul esențial și duce la o relație mai sănătoasă cu tehnologia. La sigur este mai bine decât a înceta utilizarea tehnologiei brusc și cu iz de pedeapsă.

La vârsta de 10 ani, copiii au anumite exerciții ca temă pentru acasă care necesită computerul. Toți părinții trimit mesaje text pentru a menține legătura cu copiii lor și de a comunica despre activitățile și programele școlare. Copiii folosesc telefoanele mobile pentru a colabora la proiecte școlare, în timp ce socializează și cu prietenii. Autovehiculele noi prezintă în mod vizibil ecrane tactile ca și centru de comandă pentru sistemul de divertisment al vehiculelor.

gadgetEcranele sunt peste tot, deci este practic imposibil de înceta folosirea tehnologiilor timp de o săptămână, dar cu un pic de efort – schimbările sunt posibile. Deconectarea bruscă pentru câteva zile sau o săptămână nu este realistă sau sănătoasă.

În loc să evitați total ecranele, gândiți-vă la utilitatea ecranelor în viața dvs., dar și la lucrurile pe care doriți să le faceți în loc să stați cu gadgetul în mâini. Poate vreți să ieșiți afară, să citiți, să faceți poze, să creați ceva, să explorați, să vă jucați cu copiii sau să ieșiți cu prietenii. Construirea unei relații sănătoase cu tehnologia a devenit o piesă critică în crearea familiei moderne.

Pentru a construi o relație sănătoasă și rezonabilă cu tehnologia, Janell Burley Hoffman, autorul iRules încurajează familiile să comunice, deoarece conversațiile sunt utile pentru predarea și înțelegerea “valorilor familiei și a intențiilor, a perspectivelor, a depăși obstacolele și conflictele din familie”. Este esențial de a vorbi despre toate subiectele din casa dvs., astfel arătând copiilor un model de a construi baza de încredere într-o familie. În acest mod, copii vor putea pune mereu întrebări și comunica cu părinții.

Dar nu vă așteptați să deveniți pentru copii dvs. cumva mai interactivi decât telefoanele lor. Dispozitivele mobile reprezintă suporturi sociale pentru adolescenți, însă Janell consideră că nu este imposibil de a comunica.

Iată zece metode pentru a pune bazele unei relații mai eficiente cu dispozitivele dvs. și pentru un mod de viață mai sănătos.

  1. Cunoașteți-vă familia!

Gândiți-vă la fiecare copil în mod individual, ca student, prieten și cetățean al familiei. Care le este temperamentul și tendințele? Cunoașterea copiilor noștri contribuie la cultivarea obiceiurilor tehnologice sănătoase.

  1. Faceţi un inventar tehnic.

Întrebați-vă copilul ce conturi are pe rețelele sociale. Care este modul său preferat de a folosi tehnologia? De ce anume s-ar putea lipsi? Acestea construiesc înțelegerea dintre copii şi părinţi. Împărtășiți-vă şi preferinţele dvs.

  1. Permiteţi sau nu utilizarea nou dispozitiv, joc sau crearea unui nou cont pe o rețea socială pentru copilul dumneavoastră?

Vorbiţi mai întâi despre acest lucru. Întrebări precum “De ce vrei asta? Cum îl vei folosi?” ajută la obținerea perspectivei și stabilirea așteptărilor față de copil.

  1. Gândiți-vă la principiile și valorile familiei dumneavoastră.

Dacă aceste valori lucrează pentru dumneavoastră, aplicați-le și în ceea ce ține de tehnologie. Dacă nu sunt îndeajuns definite, regândiți-le și reconstruiți-le astfel încât să se potrivească lumii digitale!

  1. Ce nu funcționează?

Influenţează drastic sau nu tehnologia somnul sau timpul liber al familiei dvs.? Găsiți timp pentru a discuta despre aceasta. Ascultați toate punctele de vedere și apoi restabiliți limitele astfel încât tehnologia să nu invadeze și să deranjeze.

  1. Practicați ceea ce propovăduiți!

Evaluați-vă propriile obiceiuri ce țin de tehnologie și realizați modelul a ceea ce doriți să vedeți la copii dumneavoastră. Nu puteți cere de la copii Dvs. să folosească gadget-urile mai puțin când aceștia își văd părinții mereu cu ochii în ecranele albastre.

  1. Distracții fără dispozitive!

Mergeți să petreceți timp în familie pe plajă, pădure, faceți o plimbare în jurul blocului sau o raită cu mașina fără tehnologii. Încurajați întreaga familie să renunțe uneori la dispozitive în folosul altor distracții.

gadget

  1. Desemnați zonele fără telefon sau fără dispozitive ale casei.

Timpul de mâncare, timpul de culcare sau timpul familiei este un loc minunat pentru a te deconecta. Introduceți o canapea sau oricare altă zonă a casei care nu este dotată cu tehnologie. Întreaga familie trebuie să participe la stabilirea și respectarea acestor spații sacre și timp pentru activități.

  1. Încercați să folosiți mai des “spune-mi despre asta” în loc de “arată-mi”.

Rezistați nevoii de a căuta sau de a afișa totul online atunci când există o oportunitate pentru explica verbal aceste lucruri.

  1. Construiți un “pod”!

Cum poate tehnologia să consolideze relația dintre părinte-copil? Gândiți-vă la interesele dumneavoastră comune – muzică, artă, comedie, cărți, filme, sport – și permiteți tehnologiei să fie o piesă pozitivă a acestei conexiuni.

Să nu credeți că trebuie să le îndepliniți pe toate cele menționate mai sus! Este mult mai realist să selectați și să alegeți metodele și sugestiile care funcționează cel mai bine pentru familia dumneavoastră.

Succes în timp ce încercați să faceți pașii necesari pentru a vă deconecta cîte un pic în fiecare zi!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *